bloguri culinare

>

Reţete de suflet cu Brînduşa Şcheaua

Ori de câte ori vrem să gătim mâncare indiană vizităm blogul Brînduşei pentru a ne inspira, după care ne întoarcem să descoperim şi alte reţete şi combinaţii de arome deosebite. Brînduşa nu numai că găteşte bine şi încearcă reţete de pe tot globul, dar a învăţat să le prezinte şi într-o manieră care te îndeamnă să încerci şi explorezi alături de ea. Reţete de Suflet este un blog culinar cu adevărat cosmopolit pe care vă invităm să-l descoperiţi, dar până atunci haideţi să o cunoaştem mai bine pe profa de fizică Brînduşa Scheaua.

Ce se întâmplă din perspectiva unui fizician în momentul în care loveşti o roşie coaptă cu un sucitor de lemn?

Conform principiului conservarii impulsului, dupa ciocnirea dintre rosia aflata in stare de repaus si sucitorul aflat in stare de miscare, primul corp va avea un impuls egal in modul dar in directie opusa miscarii initiale a celui de-al doilea corp. Clar?

Nu te enerveaza că se răceşte mâncarea până îţi iese poza perfectă pentru blog?

Cred ca partea asta e mai enervanta pentru ceilalti membri ai familiei. De aceea am invatat sa gatesc o cantitate mai mare, le dau lor sa manance si abia apoi fotografiez ce ramane. Recunosc insa ca nu-mi iese strategia asta de fiecare data. Dar am o familie foarte intelegatoare.

Care este reţeta ta preferată, cum se prepară şi de la cine ai învăţat-o?

E foare greu sa aleg o reteta preferata, pentru ca mie imi place sa experimentez si mereu gasesc gusturi noi de care ma indragostesc. Este totusi o reteta pe care o fac cu mare placere si pe care am invatat-o de la bunica: taietei cu varza. Mi se pare minunat modul in care atat de putine ingrediente se imbina atat de simplu pentru a rezulta un gust atat de bun.

Ai memorie bună sau foloseşti liste de cumpărături când mergi la piaţă sau la supermarket?

Memoria mi-e inca buna, dar tot imi fac o lista cand plec la cumparaturi. Problema e ca, atunci cand merg la piata si vad vreo leguma frumoasa si apetisanta, toate planurile mi se dau peste cap.

Dacă ai fi o legumă, ce legumă ai vrea să fii si de ce?

As vrea sa fiu toate legumele. Asta pentru ca ma incanta multitudinea lor de culori si arome. Dar sa-ti fac pe plac si sa aleg una… As vrea sa fiu un cartof. Pentru ca, desi pare simplu si la locul lui, e versatil si se poate combina aproape cu orice. Si, in plus, il iubeste toata lumea.

Ce faci când îţi sare muştarul?

Incerc sa-l pun la loc in borcan, ca in mod sigur o sa mai am nevoie de el.

Care ţi se pare cea mai ciudată mâncare de la noi? Dar cea mai buna?

Nu prea avem mancaruri ciudate. Dar eu n-as manca niciodata ciorba de burta. Cat despre cea mai buna, cum spuneam: taietei cu varza.

Din perspectiva ta, care 5 elemente reprezintă cel mai bine bucătăria românească?

S-ar putea sa supar multa lume, dar eu cred ca momentan nu avem o bucatarie romaneasca adevarata. Asta pentru ca romanii au uitat sa manance variat si sanatos. In marea majoritate a bucatariilor se gateste cu potentiatori de aroma, cremele se fac din prafuri si cu margarina, blaturile de tort se cumpara sau se pregatesc din ce se gaseste la cutie, 90% din ce se mananca e prajit si e carne. Ti-as putea spune cum cred eu ca ar trebui sa fie bucataria romaneasca: in primul rand ar trebui sa incercam sa folosim ingredientele autohtone de sezon, proaspete si de calitate. Apoi ar fi frumos sa aducem in actualitate retete romanesti traditionale, pe care sa le adaptam zilelor noastre.

Ce ai începe cu o cutie a misterelor sub care ai găsi un avocado, un magnet, pe Chef Sorin Bontea, brânză de vaci şi o bilă de rulment?

L-as pune pe Chef sa se joace cu magnetul si bila de rulment, ca sa nu ma deranjeze. Iar eu as blendui bine avocado si branza de vaci cu putin zahar si cateva arome (de exemplu putin lime si tonka). Ar iesi un desert minunat.

Ai un mesaj pentru cititorii COOK YOU?

Pe cititorii COOK YOU ii indemn sa gatesca cat de des pot. Sa experimenteze, sa fie fara frica si mai ales sa se distreze in bucatarie.

 

Linkuri utile: www.romaniagateste.ro; www.retetedesuflet.ro

COOK YOU este blogul oficial al platformei online www.Romaniagateste.ro. Dacă pe Romaniagateste.ro conţinutul gravitează mai mult în jurul reţetelor culinare, pe COOK YOU vom acorda o atenţie sporită persoanelor care le gătesc.

>

Jamila Cuisine, regina reţetelor de pe Youtube

Mânuţele acestea harnice ar trebui să vă fie deja cunoscute dacă vă daţi pe Youtube. Sunt mânuţele Geaninei, realizatoarea canalului de bucătărit JamilaCuisine. Prin calitate, meticulozitate şi atenţie la detaliu Geanina a ajuns destul de repede regina reţetelor video de la noi. Canalul ei se apropie de 35.000 de abonaţi şi a trecut de 8,5 milioane de vizualizări.

Geanina, ai ajuns regina reţetelor pe Youtube fără ca măcar să-ţi vedem chipul. Care e secretul tău?

Cred ca secretul este dragostea pentru bucatarie si faptul ca noi am venit cu ceva diferit.

Filmuleţele şi reţetele tale sunt de o calitate excepţională şi în acelaşi timp păstrezi o curăţenie impecabilă. Cum e posibil? Mai ai o pereche de mânuţe sau te ajută cineva?

Da, ma ajuta foarte mult sotul meu, cu el filmez, el ma ajuta la decor si tot el se ocupa de montaj si de poze.

Am observat că generaţia mai tânără este fascinată de reţetele tale. Cum se face asta? Ce fel de reţete vor să le găteşti?

Tinerii vor de obicei retete simple, de dulciuri sau de mancaruri care se prepara usor si rapid.

Care este reţeta ta preferată, cum se prepară şi de la cine ai invăţat-o?

Reteta mea preferata este cea de couscous marocan cu pui. Se face o supa aromata cu pui, condimente si multe legume si se serveste pe pat de couscous fiert pe aburi.

Ai memorie bună sau foloseşti liste de cumpărături când mergi la piaţă sau la supermarket?

Am o memorie buna, dar atunci cand ma duc la cumparaturi pentru o anumita reteta prefer sa-mi fac o lista de cumparaturi, pentru a fi sigura ca nu uit nimic.

Daca ai fi o leguma, ce legumă ai vrea să fii şi de ce?

Daca as fi o leguma, as vrea sa fiu o rosie pentru ca rosiile sunt foarte sanatoase, dulci si gustoase.

Din perspectiva ta, care 5 elemente reprezintă cel mai bine bucătăria românească?

Cele cinci elemente care reprezinta cel mai bine bucataria romaneasca ar fi: carnea, mamaliga, usturoiul, legumele si painea.

Ce ai începe cu o cutie a misterelor sub care ai găsi 5 craci de broască, aţă de cusut, pe Jamie Oliver, 5 roşii galbene şi pesmet?

Cred ca l-as pune pe Jamie Oliver sa gateasca picioruse de broasca pane cu salata de rosii :)))

Ce faci când îţi ieşi din pepeni?

Cand imi ies din pepeni tip, iar apoi plang pentru a ma descarca.

Ai un mesaj pentru cititorii COOK YOU?

Pe cititorii COOK YOU ii salut si ii sfatuiesc sa gateasca acasa, oricat de putin, sa-i implice si pe cei mici sa sa tina minte ca mancarea facuta in casa e cea mai buna.

Geanina a participat de curând la proiectul Google House unde a prezentat presei ce se poate realiza în bucătărie cu ajutorul tehnologiei. Mai multe puteţi citi aici…

jamila-cuisine

JamilaCuisine la Google House

COOK YOU este blogul oficial al platformei online www.Romaniagateste.ro. Dacă pe Romaniagateste.ro conţinutul gravitează mai mult în jurul reţetelor culinare, pe COOK YOU vom acorda o atenţie sporită persoanelor care le gătesc.

>

Alina Vicu şi ciorba de perişoare dulce

Alina este autoarea blogului culinar Biochimist la Cratiţă şi îşi împarte timpul între muncă, copilaşi, casă şi blog. Şi da, ziua e biochimist la întreprindere, iar seara la craţiţă. Haideţi să o cunoaştem mai bine, după care vă invităm să-i descoperiţi blogul cu reţete care mai de care.

Găteşti la plesneală sau ce te-a inspirat să alegi adresa de bucatarealalaplesneala.blogspot.com?

Imi place sa experimentez si uneori gatesc doar la sentiment ca sa-i zic asa, dar ma inspir si din carti de bucate sau de pe site-uri culinare. De ce am ales “bucatareala la plesneala”?! Ei bine, fiindca am facut la plesneala blogul, mai mult in joaca. Vreo cateva zile n-am postat nimic fiindca n-avem curaj si chiar aveam de gand sa-l sterg, insa m-am razgandit stiind ca asa imi voi gasi mereu notitele. Nu-mi inchipuiam nici macar o clipa ca aceasta experienta imi va fi pe plac si ca voi de veni addicted.

Cum ţi-a ieşit primul caşcaval făcut acasă?

Pai primul cascaval…. L-am facut acum muuulti ani, pe vreme cand nu aveam blog si a iesit bine. Doar ca atunci n-am facut totul cap-coada, ci numai am oparit casul (in cazul acela de oaie) si l-am intins de mi-au sarit capacele.

Mănânci pentru a trăi sau trăieşti pentru a mânca?

Fiind nascuta sub semnul unei zodii gurmande, clar traiesc pentru a manca, dar sunt foarte atenta la calitatea ingredientelor si cantitate.

Care este cea mai haioasă chestie care ţi s-a întâmplat în bucătărie?

Atunci cand am facut dovlecei umpluti pentru prima data. Mi-am zis ca ar fi pacat sa irosesc zeama in care au fiert si am pus sa fac o ciorba de perisoare care la final era dulce, da’ dulce rau (cam ca un sirop). Nu-mi aminteam sa fi gresit ceva si nu gaseam o explicatie plauzibila… Asta pana cand am gasit cutia de zaharina golita de fetita mea in oala cu ciorba .. :))

Ce faci când îţi ieşi din pepeni?

Sunt o fire extrem de calma si astfel de episoade sunt foarte rare, insa cand totusi au loc primul lucru pe care il fac este sa cotrobai dupa ciocolata.

Dacă ai fi o legumă, ce legumă ai vrea să fii şi de ce?

As fi o vanata. Vanata pare dura la exterior, dar la interior este catifelata. Si pe cat de simpla pare la forma, pe atat de complexa e la gust.

Ce ai începe cu o cutie a misterelor sub care ai găsi o ciocolată, o foarfecă, un castravete, o cutie de iaurt şi pe Chef Florin Dumitrescu?

Fiind o mare amatoare de ciocolata mai intai as manca o jumatate de ciocolata. As pregati apoi un sos cu castravetele, iaurtul si cativa fulgi de ciocolata (daca se poate sa fie picanta nu ma supar;) si intr-un final i l-as servi chef-ului Florin Dumitrescu . In caz ca nu-i va fi pe plac preparatul voi folosi foarfeca din dotare ca si asa are parul cam lung. :))

Foloseşti liste de cumpărături când mergi la piaţă sau la supermarket?

Ohh da! Tot timpul folosesc lista, sau cel putin o fac, ca o uit acasa asta-i partea a doua.

Care ţi se pare cea mai ciudată mâncare de la noi şi care sunt după părerea ta cele 5 elemente care caracterizează cel mai bine bucătăria românească?

Nu pot cataloga nicio mancare de pe la noi ca fiind ciudata, pentru mine toate par la locul lor. Daca m-ati fi intrebat de cea mai ciudata mancare din lume, as spune balut, o mancare vietnameza (va las pe voi sa vedeti despre ce este vorba).

Dupa parerea mea bucataria traditionala este un mix, fiindca am preluat elemente de la fiecare popor care a trecut pe aici. Cand spui bucatarie traditionala ma duce gandul instantaneu la mamaliga cu branza, sarmale, poale-n brau, alivenci, chiftele si ciorba dreasa de cartofi.

Care este reţeta ta preferată, cum se prepară şi de la cine ai învăţat-o?

De fapt am doua retete preferate si amandoua sunt de sarmale. Una este de sarmale de post invatata de la mama, iar cealalta este de sarmalute cu verdeturi invatata de la bunica.

Ai un mesaj pentru cititorii COOK YOU?

Dragilor, fiti increzatori, dati frau liber imaginatiei, nu va temeti sa experimentati in bucatarie si puneti suflet in ceea ce faceti caci asa mancarea capata savoare.

 

COOK YOU este blogul oficial al platformei online www.Romaniagateste.ro. Daca pe Romaniagateste.ro continutul graviteaza mai mult in jurul retetelor culinare, pe COOK YOU vom acorda o atentie sporita persoanelor care le gatesc.

>

Cristina Pană: Credeam că va trăi o mie de ani

Cristina este autoarea blogului culinar Cristina’s World şi o foarte veche prietenă a noastră. Este cu noi încă de la început şi dorim să-i mulţumim pe această cale pentru reţetele ei minunate şi suportul oferit atunci când proiectul era în cumpănă. Dar asta nu înseamnă că va scapă de întrebările noastre cu sare şi piper.

Ce mai face Teo, fetiţa ta?

Teo este acum o domnisoara in toata regula, frumoasa, desteapta si mereu dornica sa ma ajute. Nu pierde niciodata ocazia sa pregateasca singura ceva bun, iar eu sunt rugata sa nu intervin. Ma lasa totusi sa-i fac poze 😀

Nu-mi vine sa cred ce repede a trecut timpul! Parca mai ieri am participat la concursul din 1 iunie 2009 de pe Culinario.ro cu o reteta de chec rapid la cana preparat de ea. Avea 4 ani si jumatate atunci 😀

Postezi în ultima vreme preponderent reţete Dukan. Au dulciurile dukănite alt gust decât cele normale? Ţi le poţi imagina în vitrina unei cofetării?

Era absolut necesar sa slabesc, iar dieta Dukan a fost cea mai potrivita pentru mine. Cum sunt o maaare iubitoare de dulciuri, ma bucur foarte mult ca in aceasta dieta pot prepara, din ingredientele admise, tot felul de bunatati. Pentru ca sunt foarte bune si pentru ca arata bine, am ales sa postez retetele si pe blog, poate vor fii de folos si altora. Dupa mesajele primite pe blog si pe facebook, initiativa mea este foarte apreciata.

Am pregatit dulciuri dukanite si pentru musafiri si familie. Daca nu le ziceam eu ca sunt dukanite, nu-si dadea nimeni seama. Deci, chiar daca sunt diferite de dulciurile “normale”, sunt delicioase si pot face fata cu brio oricarui mofturos.

O cofetarie cu prajituri dukanite? Ar fi o idee excelenta! Prajiturile si torturile dukanite arata foarte bine si sunt delicioase, asa ca s-ar vinde imediat.

Ce alegi: carne cu cartofi sau carne fară cartofi?

Carne fara cartofi, bineinteles! Eventual cu ciuperci si sos de usturoi 😀

Ce faci când îţi sare muştarul?

Il sterg si mai incerc o data 😀

Imi sare rar mustarul, dar atunci cand se intampla las totul balta 10 minute, respir adanc, ma linistesc si apoi o iau de la capat. Nu rezolv nimic si nici nu-mi reuseste nimic la nervi, asa ca nici macar nu mai incerc pana nu ma calmez.

Daca ai fi o legumă, ce legumă ai vrea să fii şi de ce?

Daca as fi o leguma, as fi conopida. De ce? Pentru ca sunt puternica, dar in acelasi timp fragila, pentru ca sunt delicioasa oricum as fi preparata, pentru ca as avea un grup select si mare de prieteni si pentru ca fac parte dintr-o familie mare si frumoasa.

Ce ai începe cu o cutie a misterelor sub care ai găsi 5 fire de sparanghel, un roman poliţist, un încărcător de Nokia, 2 ouă de struţ şi pe Chef Scărlătescu?

L-as face pe Chef Scarlatescu cu oua de strut si otet 😀

Eu sper sa nu dau vreodata de cutia asta, dar daca as avea totusi norocul asta, as incepe prin a-l trimite acasa pe domnul Chef, nu inainte de a-i pune la pachet ouale de strut, sparanghelul si incarcatorul Nokia. Romanul l-as pastra, ca doar n-o sa raman in paguba 😀

Serios vorbind acum, as intra in panica!!! Nu sunt deloc prietena cu sparaghelul, doar omleta imi vine in cap cand ma gandesc la oua, iar Chef Scarlatescu sigur mi-ar arunca in cap tot ce gaseste la indemana. Ziua aia n-ar fi o zi buna pentru mine.

Foloseşti liste de cumpărături când mergi la piaţă sau la supermarket?

Incerc! Chestia este ca aproape niciodata nu ma tin de lista. Imi doresc sa fiu mai organizata in privinta cumparaturilor si sfarsitul unei sesiuni de cumparaturi sa nu se mai termine cu intrebarea ” ce fac din astea de mancare?”. Nu o data m-am trezit ca am cheltuit o gramada de bani si am cumparat o gramada de ingrediente, iar ajunsa acasa nu reuseam sa alcatuiesc din ceeea ce am cumparat lista de ingredinte a unei retete de la cap la coada.

Care ţi se pare cea mai ciudată mâncare de la noi?

Romanii au mancare buna, nu ciudata. Tindem sa catalogam drept “ciudat” tot ce nu am gustat pana in acel moment. Asa am patit eu de exemplu cu ciorba de salata. In zona Dobrogei, de unde sunt eu, nu se mananca asa ceva. In Ardeal insa, unde locuiesc de 12 ani, ciorba de salata este foarte des facuta. Pana sa gust credeam ca este o mancare ciudata, mai ales ca nu intelegeam cum poti sa faci ciorba din salata si apoi sa o dregi cu oua si smantana, ba sa-i mai pui si bucati de omleta. Acum ciorba de salata se numara printre preferatele familiei mele si nu pierd nici o ocazie de a o prepara 😀

Acelasi lucru am patit cu mamaliga cu magiun. Si in acest caz aveam in fata mea doua chestii care nu aveau nimic in comun, credeam eu. Am gustat, mi-a placut si a iesit din categoria “mancaruri ciudate”.

In concluzie, sfatul meu este sa nu te grabesti sa etichetezi o mancare pana nu o gusti!

Care este reţeta ta preferată, cum se prepară şi de la cine ai invăţat-o?

Ardeii umpluti cu carne, cu sos din pasta de macese :D. Mancare mai buna ca asta nu exista pentru mine! Bunica mea facea mancarea asta si eu am iubit-o de la prima inghititura. Bineinteles ca nu-mi iese ca a ei si imi pare rau ca nu am stat pe langa ea cand putea sa ma invete. Credeam ca va trai o mie de ani si ca voi avea si alta data timp sa invat. Am tot amanat, bunica a murit si acum tot incerc reteta din amintiri. Iese buna, dar nu iese ca a bunicii mele. Mai multe despre reţetă aici…

Ce a fost prima dată, oul sau găina? Şi în aceeaşi ordine de idei, omleta sau friptura?

Prima data a fost gaina si omul a facut friptura din ea. Intr-o zi insa a gasit in cotetul unde tinea gainile un ou si a incercat sa-l manance. I-a placut, dar apoi s-a gandit sa-l prepare si in alte feluri. Prima data l-a fiert, apoi l-a prajit, apoi l-a facut omleta. Apoi s-a gandit ca merge bine o friptura cu omleta sau o rulada de omleta umpluta cu resturi de friptura si a incercat si asta. De atunci omul a fost foarte fericit 😀

Ai un mesaj pentru cititorii COOK YOU by Romaniagateste.ro?

Stati pe aproape, pentru ca vi se pregatesc surprize frumoase!

 

COOK YOU este blogul oficial al platformei online www.Romaniagateste.ro. Daca pe Romaniagateste.ro continutul graviteaza mai mult in jurul retetelor culinare, pe COOK YOU vom acorda o atentie sporita persoanelor care le gatesc.